Miskolc, joi, 10 septembrie 2020 (MTI) – Joi au evadat din ţarcul lor de la Grădina zoologică şi Parcul cultural de la Miskolc doi canguri Bennett, exemplarele unei specii paşnice şi fricoase din Australia, care nu reprezintă nici un pericol pentru om – a declarat serviciul de presă al primăriei din Miskolc agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit comunicatului, unul dintre canguri a părăsit deja
teritoriul grădinii zoologice şi s-a refugiat probabil într-o
pădurice din împrejurimi, cu toate că specia preferă spaţiile
deschise, ierboase, asemănătoare cu mediul lor nativ.

Angajaţii municipalităţii şi cei ai Grădinii zoologice şi
Parcului cultural din Miskolc fac apel la populaţie ca, în cazul în
care cineva observă animalul – înalt de 60-70 cm, de culoare
cenuşie, asemănător unui câine de talie medie şezând – să nu
încerce să-l prindă şi să anunţe autorităţile sau grădina zoologică.

Cangurul Bennett este un animal paşnic care nu atacă, însă dacă
cineva încearcă să-l prindă, opune rezistenţă şi poate să-şi facă
rău în timp ce încearcă să se salveze. Persoanele care se
deplasează în zona grădinii zoologice sunt rugaţi să-şi plimbe
câinii legaţi cu lesă pentru a evita orice accident.